Privirea

Trebuie să operăm cu mijloacele pe care le avem la îndemână. Privirea rămâne, la urma urmelor, cea mai bună armă a noastră, mai ales dacă se limitează doar la linii. Cât despre „subiectivitatea” sa, ce suprimă ea din valoarea privirii? Bineînțeles că nu poate fi vorba decât de lumea așa cum o filtrează punctul meu de vedere, nu voi cunoaște niciodată un altul. Subiectivitatea relativă a privirii mele mă ajută să definesc situația mea în lume. Și evit, pur și simplu, să contribui la transformarea acestei situații într-o sclavie.

Așadar, degeaba considera Roquentin că „vederea este o invenție abstractă, o idee curățată, simplificată, o idee a omului”, căci ea rămâne totuși, între lume și mine, operațiunea cea mai eficace. Căci despre eficacitate este vorba aici. Măsurarea distanțelor, fără nici un regret zadarnic, fără ură, fără disperare, între ceea ce este separat, trebuie să permită identificarea a ceea ce nu este separat, a ceea ce este unul, întrucât e fals faptul că totul trebuie să fie dublu – fals, sau cel puțin provizoriu. Provizoriu în ceea ce-l privește pe om, iată speranța noastră. Fals deja, în ceea ce le privește pe lucruri: o dată curățate, nu vor mai trimite decât la ele însele, fără nici o falie pe unde să ne strecurăm, fără nici o cutremurare.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s