~

~

       Cea mai bună cronică, pe care Beckett i-o telegrafiază lui Cioran: ‘Mă simt la adăpost între ruinele dumneavoastră’.

       Sloterdijk, membru, o vreme, al sectei Osho… După optimismul indemolabil şi după obsesia medicalist-pedagogică…

       Onfray: ‘Să vă spun drept, iar asta e o ştire, mi-ar fi plăcut să fiu călugăr. Să-ţi consacri viaţa ideilor proprii, mi-ar fi plăcut aşa ceva. Şi n-aş fi vrut să fiu călugăr într-un ordin laxist, nu, ci într-o mănăstire unde nu te vezi şi nu vorbeşti cu nimeni’.
       F.S. va râde, cu discreţia cuvenită, ceva vreme.

       M.: ‘…J’offre un miroir, et par ailleurs, je ne propose pas de solution’.

~

       Marie Sauvion are dreptate: ar trebui organizat un contra-Oscar: premiem ‘Drive’ pentru regie, în ceremonie sumară, bem un pahar şi plecăm toţi acasă.
       Pentru cei care iau destul de în serios ficţiunea numită ‘Oscar’, undeva în dreapta este o sondare a viziunii asupra lucrului. Va rămâne o lună, pentru cei care au văzut filmele. Am impresia că previziunile sunt o imposibilitate, dar în sfârşit, să ridicăm din umeri.

~

       B.: ‘Ce m-a interesat la criminalii nazişti sau comunişti e povestea cu starea psihică care însoţeşte trecerea la act. Ce defineşte trecerea la act a călăului. De exemplu, trebuie să bei ca să poţi ucide? Ce trebuie să faci? Şi mi-am dat seama că nu, tipii nu făceau nimic. Se întorceau seara în casele lor din spatele lagărului de concentrare, luau masa, îşi ţineau copiii pe genunchi, făceau muzică, era o atmosferă… Nu-ţi trebuie nici un efort special, cum credeam noi. Pentru că noi am fost crescuţi cu filmele alea tâmpite. Asta m-a bulversat şi mi-a pus noi probleme’.

~

       C.S.: ‘Statele Unite nu înţeleg situaţia Europei. Ele au 50 de state, şi în interiorul celor 50 de state sunt o mulţime de Germanii, o mulţime de Franţe, o mulţime de Grecii. Între anumite state sunt diferenţe de eficienţă mai mari, chiar, decât între Germania şi Grecia. Şi totuşi lucrurile nu au explodat, de ce? Pentru că au un singur guvern, un guvern federal. E ceea ce trebuie să facem şi în Europa. Ori federalizăm, ori chestia explodează. Dacă nu se face într-un an, explodează’.

~

       G.: ‘Am descoperit un truc. Cu cât te asasinezi mai mult în cărţile tale, cu atât îi poţi vorbi de rău pe ceilalţi. Dacă îi zdrobeşti fără să începi cu tine, oricât de bine crezi că ţi-a ieşit chestia stilistic, nu merge, treci drept un pedant, te admiră, dar nu te iubesc. Deci mai întâi îţi tragi un glonte în cap, după aceea tragi în ceilalţi’.

~

       B.: ‘Criminalii în serie mă interesează pentru că sunt mult mai apropiaţi de natura umană. Un criminal obişnuit e un nebun furios, cu ochii injectaţi, cuţitul în mână, nu ştiu ce. Un criminal în serie e un tip mult mai angoasant, cerebral, calculat, cumsecade cu vecinii şi cunoscuţii, cu o viaţă banală, joacă teatru toată ziua… E unul dintre noi, ce mai! Transgresiunea răului e mult mai interesantă’.

~

       A.: ‘Vreau să mă duc în Cuba. Neapărat mă duc în Cuba, vreau să văd Havana înainte să devină americană. Pentru că după căderea lui Castro va fi un Miami’.

~

       L.D.: ‘Momentele de incidenţă maximă a depresiei sunt lunile de vară. Luna iunie, în special. Toată lumea e în vacanţă, străzile sunt goale, nici o activitate politică, la radio şi televiziune se difuzează nulităţi, totul încetineşte… Când îi tratăm, de fapt încercăm să câştigăm şapte, opt luni, nu mai mult. Vara, totul reîncepe’.

~

       L.: ‘Muzicienii au fost bogaţi între 1962 şi 1999. Acum, s-a terminat. A fost perioada de aur. Acum, dacă în seara asta cânţi, eşti plătit, dacă nu, nu. Ca un actor de vodevil. Au intrat în cură de slăbire prelungită’.